Dororo a fost anime-ul verii 2023 pentru mine. Cu o poveste originală, cu o abordare amplă și cu scene de intensitate, serialul fascinează și te trimite în lumea mistică a Japoniei de demult, mâncată de războaie între șogunat și familia imperială și dezastre.

Să vorbim puțin despre poveste! Deși poartă numele personajului Dororo, serialul urmărește povestea și viața lui Hyakkimaru, fiul conducătorului unui ținut, Daigo. Pentru a-și scăpa țara și oamenii de foamete, războaie și năpăstuiri, Daigo încheie un pact cu demonii, prin care acesta își vinde trupul și, prin extensie, viața copilului, iar demonii protejează tărâmurile de sub stăpânirea sa. Cu toate acestea, prin rugăciunile mamei sale și prin devotamentul ei față de zeița milei, ocrotitoarea de drept a pământurilor lor, Hyakkimaru nu este ucis de demoni, dar își pierde toate simțurile, membrele și chiar coloana vertebrală. Daigo ordonă ca fiul său să fie ucis la râu, însă moașa se îndură și îl lasă să trăiască, punându-l într-un coș și dându-i drumul pe apă. Prin beznă și tăcere, Hyakkimaru încearcă să-și recupereze trupul și umanitatea. Pe drum, trebuie să facă alegeri grele, să-și păteze mâinile inclusiv cu sânge de om și să-și înfrunte familia care l-a vândut. Se întâlnește cu Dororo, un copil orfan și vagabond, care se întovărășește cu el și care ajunge să-i rămână alături pentru totdeauna. „Dororo” devine, astfel, un supranume al umanității, al însuflețirii și al susținerii necondiționate, al speranței și al prieteniei adevărate. Veți înțelege dacă vă uitați.

Personajele sunt bine conturate, fiecare cu poveste lor tragică, fiecare cu speranțele și năzuințele proprii, aducând lecții pentru Hyakkimaru și, ulterior, pentru cei ce vizionează cu inima deschisă acest anime. Istorisirile lor pun în lumină caracteristicile contextului istoric și socio-cultural în care se desfășoară acțiunea. Serialul nu se înfrânează de la a arăta ucideri, trădări, visuri călcate în picioare, mame ce-și pierd copiii, orfani schingiuiți de autorități și minciuni fără sfârșit. Învățăm de aici să luptăm pentru ce este al nostru și pentru ceea ce ne dorim, pentru ceea ce merităm. În ultimă instanță, învățăm de la Hyakkimaru, „monstrul” ce ucide cu sânge rece, să iertăm și să căutăm pacea, calui lui Buddha, a adevărului și iertării, pe care Daigo și supușii lui au aruncat-o pe apa sâmbetei pentru bogății false, susținute de sacrificiul unui copil.

Animația mă duce foarte bine cu gândul la Japonia veche, la reprezentațiile Kabuki. Mi se pare că violența vieții umane și mizeria în care trăim sunt puse bine în câmpul vizual, dar și speranța, lumina, iertarea și mai ales puterea. Coloana sonoră întărește aceste senzații, transmițând atât jale, cât și determinarea de a lupta, dar și speranța și dragostea. Încercați singuri să vă azvârliți în acest vârtej colorat de sentimente și experiențe!

Îmi pare greu să descriu acest anime. Nu este doar despre scenele de acțiune, despre vânătoarea de demoni și implicațiile mitologice. Aceste douăzeci și patru de episoade mi-au slujit drept reminder că viața este dură, uneori nedreaptă, dar că există frumusețe în ea și că, mai presus de poziția bipedă și degetele opozabile, puterea de a ierta, compasiunea, speranța și devotamentul ne definesc ca oameni, ca ființe cu adevărat vii. Este o invitație să nu ne dăm bătuți și să le fim alături celor ce suferă, celor nedreptățiți, asemeni lui Dororo.

Concluzie generală: Capodoperă.

King320