Samurai, extratereștri, umor, acțiune, personaje vibrante – Gintama, pe scurt

Am decis să mă apuc de Gintama, după ce am văzut numeroase recenzii pozitive; m-a motivat dorința de a viziona un anime de lungă durată. După primele 30 de episoade am vrut să renunț. A foolish decision, really. Noroc cu curiozitatea care m-a încurajat să îi mai dau o șansă. Recunosc că mi-a fost destul de greu să mă adaptez umorului specific acestei serii, dar efortul își are meritele.

Povestea se centrează asupra celor trei protagoniști și prezintă viața cotidiană a acestora: Sakata Gintoki, fondatorul Yorozuya, tânăra Kagura, membră a rasei Yato, și ochelaristul Shinpachi.
Din punct de vedere al desfășurării evenimentelor, nu aș putea spune că Gintama urmează un fir narativ. Fiecare arc are propria sa poveste, raportându-se în mică măsură, poate chiar deloc la arcurile precedente.

Personajele sunt prezentate într-un mod umoristic, nostim, situațiile în care sunt implicați sunt hilare, iar modul în care acestea reacționează nu este mai prejos. Personajele se fac ușor plăcute: indolența lui Gintoki, „inocența” Kagurei, zâmbetul lui Kamui (pe care îl pot numi cu încredere personajul meu preferat), încercările lui Sa-chan de a-l „agăța” pe Gintoki, râsul lui Sakamoto, obsesia cu maioneza a lui Toshiro și încercările deloc subtile ale lui Sougo de a-l omorî pe demonicul vice-comandant m-au facut să vizionez seria cu zâmbetul pe buze.
De asemenea, apreciez modul în care aspectul personajelor se află în contrast cu personalitatea acestora: personaje care arată inocent dar care fac parte din categoria „looks like a cinamon roll, but could actually kill you”.

Animația, la fel ca în cazul multor altor serii vechi, debutează prost. A durat ceva timp să mă obișnuiesc, însă personajele și povestea m-au făcut să uit complet de acest detaliu și să îmi fixez atenția asupra altor aspecte ale seriei. De menționat este că, în a doua jumătate, animația se îmbunătățeste.

Coloana sonoră variază de la piese lente la melodii ritmate. Personal, ador endingul cu numărul 17, „Samurai heart”, piesă care aparține trupei Spyair și pe care am ascultat-o pe repeat de nenumărate ori.

Generalizând, seria este una care merită vizionată; de menționat este că acțiunea poate căpăta o tentă serioasă, dar va rămâne presărată cu glume.

Concluzie generală: Serie extraordinar de bună.

Cosmina-Maria7, Racoveanu