Gintama

100 aprecieri
Dacă ar trebui să compar Gintama cu o altă poveste, aceea ar fi viața reală. În viața reală, de obicei glumești cu prietenii, ești fericit, însă uneori întâmpini greutăți peste care e nevoie să treci. Așa cum probabil v-ați dat seama, în Gintama domină comedia, însă acțiunea de tipul shonen nu lipsește, mai ales spre sfârșitul seriei.

Scurtă descriere: Japonia medievală a fost invadată de extratereștri. A fost un război de lungă durată între samurai și extratereștri, iar extratereștrii au câștigat. Acum aceștia conduc Japonia (și probabil întregul pământ) din umbră, în timp ce samurailor li s-a luat dreptul de a deține săbii. Personajul principal, Gintoki, este un samurai, veteran al acestui război, care acum deține o firmă de „meserii ciudate” unde lucrează alături de un băiat orfan, Shinpachi, și o fată extraterestră, Kagura, aceștia făcând orice fel de muncă pentru a obține bani.

Comedia: Stilul de comedie din Gintama este unic. În general în anime-uri vezi glume care se repetă de atât de multe ori încât nu mai ai nicio reacție. Totuși, în Gintama, am râs de n-am mai putut. Sunt momente în care nici măcar nu te aștepți să apară o glumă, aceasta venind de nicăieri, iar faptul că nu erai pregătit te face să bufnești în râs. De asemenea, Gintama este un anime de parodie, ceea ce înseamnă că vor exista multe referințe la alte anime-uri și nu numai. Ca să vă dau un exemplu, personajele nu se sfiesc să-și arate invidia pe anime-ul One Piece, care este mai popular decât al lor.

Povestea: Chiar dacă Gintama este în mare parte un anime episodic, acesta conține și scurte arc-uri, în general care au legătură cu trecutul lui Gintoki, care fac povestea să progreseze destul de bine. La început, aceste arc-uri „serioase” apar destul de rar, însă se intensifică spre final. Totuși, nu faceți greșeala să săriți peste episoadele de comedie. Tocmai acele episoade de comedie și momentele în care ai râs și te-ai distrat alături de acele personaje fac episoadele serioase să fie atât de bune încât să-ți pese de acele personaje. Gintama a fost printre puținele anime-uri care m-au făcut să plâng.

Personaje: Gintama are 3 personaje principale, menționate mai sus. Pe lângă acestea, Gintama are o gamă largă de personaje secundare, care fac anime-ul să fie atât de bun. Acestea sunt foarte diverse și fiecare are ceva aparte, spre exemplu un polițist care adoră maioneza, o tipă ninja perversă sau un prinț extraterestru idiot, iar toate aceste personaje fac comedia din Gintama una aparte. Tocmai de aceea anime-ul rezervă primele 20-30 de episoade pentru a introduce aceste personaje, ca mai apoi să înceapă distracția adevărată. Ceea ce este cel mai impresionant este că anime-ul reușește să pună aceste personaje adecvate pentru comedie și în arc-urile serioase, ceea ce ajută foarte mult la caracterizarea acestora, dând impresia de personaje cu adevărat realiste.

Animația: Gintama a început în 2006, și fiind un anime destul de vechi, nu vă așteptați la cine știe ce grafică. Totuși, în a doua jumătate a anime-ului, animația se îmbunătățește, iar luptele din anime sunt atât de bune, încât fac de rușine multe anime-uri mai populare, precum Naruto sau Bleach.

Coloana sonoră: Opening-urile și ending-urile sunt în general foarte bune, și devin din ce în ce mai bune pe parcurs. Coloana sonoră din timpul episoadelor se potrivește foarte bine cu scenele în care diversele melodii sunt folosite.

În final, Gintama este unul dintre cele mai bune anime-uri, și vă recomand să-l vedeți în special dacă vreți să râdeți cu poftă.
Concluzie generală: Capodoperă.
Serii asemănătoare recomandate:
Sâmbătă, 11 iulie 2020
Recenzie scrisă de
Recenzie apreciată de:
Kaminari, Mihaitza, ceoara, Bing021, Caciulacdlac, -keennn, Dan-P, Blaze-, Plex03, MLsakura, Kenzor, Leous, zeloge, narcis1014, GhilGamesh1, Akira151, Stas, Stefan1680, PriKo, Rossette, Natsunii6, irisiris, Rosquinha, Reg, sofi112, q-Cosmin-p, 1-dragos-7, ATK3, Borica, Ionut2001, FaurMarius, RoronoaZoro, zHeartKiller, Dae-Wi, Pytbull, MitzyRS, NVlad, Okita-Kagura, KANAEKONO, Gannnnitarou, Albedo, Cristi1303v2, ThaEx, Bolok, Yoshitsune, Hunter-Yonk, Imai-Nobume19, Andreasss1999, 1Mario1, JustOne, Andreimadara, ScarySnowman, -Ryu-, radubasu, eda12219, NobodyImportant, Anyo, Anduuu, Bogdan-Mezei, SogeKing, Ncs15, ShadeDark, Sakura18, Racoveanu, WhoWantsTea, Neko-chan220, ggi99, NiezuLeanu, thestrongetsanimecharacter, cYAnrYAn, stefangv, Ellajhs, ONCE22, Cristian2pp3, Cr1sTi17, AShadowLord, ZAEND, Armsuke, qndreea, YorrarY, whoswho, Haru44ka, GabiSilverSoul, hxxvi.nicolas, -Kamikaze, Hateee, ana-melzer, BogdanSWRO, Savire, maryy0, Z3err0, Gabel1, Geo-68, PrimeZodiac, Bejebe7323, Cristi456, KaGe9, xAkii, ShoyoAnd, ze
Episoade anunţate
6 mai, 13:00
Anunţat de
10 mai
Anunţat de
Cei mai activi membri ai lunii

Traducere
41
17
11

Encoding
64
4
2

Verificare
74
23
11

Hall of fame
Principala adresă a site-ului e http://anime.kage.ro.
Site-ul poate fi accesat și prin browserul TOR la adresa aceasta (nu merge decât pe browserul TOR).
E extrem de important să încercați să accesați aceste adrese în caz că nu merge să intrați pe site.
Loading...